Acasa » Evenimente » Din istoricul radiologiei pediatrice romanesti

 

Din istoricul radiologiei pediatrice romanesti

 

Radiologia pediatrica a dat multe nume sonore; este de datoria noastra sa le (re)descoperim si sa completam aceste randuri. Ne puteti trimite orice date iatroistorice despre radiologia pediatrica romaneasca (pe adresa de contact).

Primele demonstratii cu raze X au fost facute in Romania in anul imediat urmator descoperirii acestora, iar inca un an mai tarziu (1897) a fost instalat primul aparat radiologic intr-un spital romanesc. Ca pionieri ai radiologiei romanesti sunt citati: Gerota, Hurmusache, Negru…

Primul spital de copii din principatele romane a fost inaugurat in Bucuresti, in 1858. Dupa constituirea Romaniei ca regat independent, Eforia spitalelor civile construieste noul spital de copii, inaugurat in 1886 (actualul spital “Grigore Alexandrescu”). Serviciul de radiologie al acestui spital este infiintat in 1914  (cf. cit.: 115 ani de la infiintarea primului spital de copii din Romania, ASMR, Tipografia UMC Bucuresti, 2001).

Dr. Zalman Fruchter (Bucuresti, Spitalul “Grigore Alexandrescu”) este citat in PubMed de 27 de ori (14 in reviste straine), intre 1960 si 1981, alaturi de colegi radiologi (Liliana Enachescu, Melania Spodheim), precum si impreuna cu reprezentanti de vaza ai chirurgiei pediatrice (Dumitru Vereanu, Nicanor Coban) sau anatomiei patologice (Popescu-Miclosanu).

In 1959, Dr. Z. Fruchter a publicat un superb Atlas de Radiologie Pediatrica

Dr. Zoe Nicoara (Cluj) apare in 8 citatii PubMed (3 in reviste straine), intre 1966 si 1989.

Pe langa cei de mai sus, Dr. Mariana Radulescu, in capitolul “The History of Pediatric Radiology in Romania” din “The First 30 years of the ESPR. The History of Pediatric Radiology in Europe” (H. Kaufmann, H. Ringertz, E. Sweet Editors, 1993, Springer Verlag),  mentioneaza si pe Mihai Balaban si Victor Rucsa,  iar dintre contemporani pe Gheorghe Goldis jr. si Alexandru Vlad.

Autoarea capitolului mentionat mai sus indica 1980 ca fiind anul acceptarii radiologiei pediatrice ca specialitate (fiind vorba probabil de deschiderea accesului la specializarea prin secundariatul de radiologie a absolventilor facultatii de pediatrie, ce functiona atunci in paralel cu facultatea de medicina generala -de adulti). Radiologia pediatrica nu a fost insa niciodata specialitate separata de radiologie. A figurat o vreme in listele de supraspecializari (atestate) din diverse ordine semnate de  ministri ai sanatatii insa pregatirea in acest domeniu nu a fost niciodata organizata, iar certificate/atestate de radiologie pediatrica nu au fost niciodata emise.

See inside:The History of Paediatric Radiology in Romania 

Inscriere in lista de contacte

(Abonare Newsletter)

Veti primi un mesaj de confirmare.
(Verificati si in Spam!)





Partenei